Un timp care pictează… O fărâmă de artă așezată pe o pânză peste care timpul își statornicește nuanțele. Jocul luminilor pe albastrul crud conturează un univers în care ochiul emblematic constituie cheia spre transcedere. Un neant încă neatins de om înrămat asemenea unei dorințe a acestuia de a atinge o cunoaștere absolută. Însă această accedere este încă nepermisă de Divinitatea imuabilă în timp.
#O dată deschisă fereastra spre cunoașterea absolută la care omul accede încă din timpurile nescrise, absolutul se conceptualizează. Astfel, omul va deveni un pion în destrămarea tainelor universului, a cărui goliciune a sentimentelor dezumanizează și împietrește esența vieții. Florile și cromatica prin care verdele își creionează drumul încropează esența legăturii dintre om și cunoașterea absolută. Ilustrează, totodată, sentimentele pe care acesta și le va putea pierde dacă tainele străvechi vor fi deslușite. Ajungându-se la capacitatea supremă, omul va statornici în esența cunoașterii absolute și se va dezumaniza.
#Ridicată la rang de artă, această cheie creionează finețea prin care este ilustrată dramaturgia unui actant principal, Timpul ireversibil. Acesta îmbracă omenirea în amintiri și sculptează epoci a căror parfumuri sunt îmbibate în biblioteci. De la începuturile abrupte ale lumii la finalitatea acesteia, Timpul sculptează în conștiința omului. Puritatea legăturii dintre Divinitatea Absolută și fărâma desprinsă din aceasta-omul, este surpinsă în acest tablou prin fereastră. Devine un laitmotiv prin care se poate observa lumina Forței statornice care a amprentat Universul și a creat fiecare detaliu. În aceeași manieră, un pictor își proiectează aminitirile și conceptele pe o pânză, dându-le viață.
#Statornicirea în lumina ferestrei umanizate de sentimente și înrămarea ochiului, axează opera de artă într-o relație antinomică a cromaticii. Ochiul, ca etern reper al cunoașterii absolute și albastrul pur, neatins de om. Se încropează trecerea de la roșul aprins al contemporaneițății la albastrul nuanțat al absolutului la care omul accede.
#Conchizând, tabloul ridică la rang de poezie tăcută concepte emblematice. Concentrează un univers a cărui deslușire este individualizată prin ochiul artistului. De la jocul luminii la cromatizarea antinomică. De la descifrabilitatea ființei umane la creionarea pe pânză a dorinței acestuia de a accede în neant.
Autor: Huțuțui Dorothea-Maria