Florile, etern simbol al vieții, de la parfumul începuturilor lumii la contemporaneitatea abstractă și firavă. Fărâma de artă este realizată în tehnica detaliului semnificativ, florile devenind prelungirea în timp și spațiu a naturii, de la renașterea acesteia până la înghețarea tremurătoare.
Antonimia dintre verdele crud al renașterii și verdele închis este brăzdată de portocaliul firav. Se completează asemenea unor raze de soare tomnatic care mângâie natura poate pentru ultima dată, înainte de împietrirea acesteia în abisul rece, ilustrat de albul florilor.
Tremurarea multicoloră a florilor este pătrunsă de verdele adânc prevestitor al statorniciei naturii în abisul alb. Acesta le transformă în amintirea unei vieți florale din vasul îmbrățișat de lumina zorilor și parfumat de aerul crud al dimineților.
Însă îmbrățișarea albului pur poate dura o fărâmă din veșnicie, amintirea acestora dăinuind în bibliotecile, acum, parfumate de acestea. Petalele devin simbolul scrierilor unui artist al florilor, asemenea unui Stéphane Mallarmé, un sculptor al poeziei. Echilibrul amintirilor este încropat de către maroul stacojiu rece și îmbibat în expresivitatea culorilor. Reprezintă o expresie a lemnului uscat din marile biblioteci ale lumii sau al unui birou în care actul scriitoricesc se contopește cu inspirația scriitorului în deplinătatea sa.
Cadrul creionat de pensula artistului simbolizează un azur vechi al iernilor eterne sau apusurilor ce prevestesc spectacolul stelelor de argint. Întruchiparea portocaliului firav asemenea unei avalanșe de culoare, creionează lupta în fața timpului ireversibil al vieții florilor. Astfel, vasul pătruns de aroma dimineților devine cheia descifrativă a artei literaturii. Scriitorul le împletește amintirea frumuseții în paginile mângâiate de penița conștiinței sale, asemenea unui arhitect al artei.