În această statornicire a culorii pe pânză se concentrează arta notelor înalte semnificată prin vioară, simbol etern al sensibilității și melancoliei, atribute prin care muzica le slefuiește sufletul ființelor.
Creionarea acestui instrument pe pânză consolidează liantul dintre universul rece al timpurilor și sufletul unui artist care transcede arta sunetelor dincolo de partitura descifrativă.
Galbenul bogat al picturii conturează pasionala melancolie a notelor viorii, iar papurul vechi al partiturii încropează amintirea și parfumului nopților în care omul și cântecul devin un întreg.
Antonimia unei sclipiri a stelelor pe albastrul înghețat al nopților de iarnă, reprezentată prin albul strălucitor și galbenul duios care păstrează amintirea zilelor toride de vară, concentrează esența fragmentului de artă.
Galbenul conturat cuprinde esența călătoriei omului pe pâmânt, creionând razele unui soare de toamnă care încă mai alină natura și îi evidențiază frumusețea trecătoare, care își regăsește sfârșitul în brațele unui abis alb înghețat și necunoscut.
Tocmai de aceea, aurul este prezent în viziunea pictorului și pe pânza firavă, fiind un element clasic și puternic conceptualizat în arhitectura generală, vioara devenind aurul unui artist, al unui maiestru al notelor – simboluri ale sentimentelor acestuia.
Nuanțele tomnatice de maro, în contrast cu palitatea partiturii brăzdate de timp, statornicește parfumul vechilor săli de concerte în care sculpturile încăperii îmbrățișează amprenta muzicalității notelor înalte și a măiestriei violoniștilor.
Finețea corzilor viorii învăluie contemporaneitatea într-un mister nedescifrabil al artistului, asemenea unui Paul Verlaine al literaturii, un boem „poet blestemat, ce contrastează în planul creației cu aspirația spre puritate și candoare”.
Contextul creionat prin viziunea artistului și abundența nuanțelor povestesc despre timpul ireversibil care brăzdează conștiința artistului și adâncește jocul umbrelor și farmecă ochiul și sufletul privitorului.