Femeia în roua dimineții
Femeia, sublimă ființă, pictată de Demiurg în nuanțele puterii de sacrificiu, gingășiei și sentimentelor nobile. Ea este poemul marilor scriitori și muza poveștilor despre lupta între enigmă și agonie, de la portretizarea frumuseții și iubirii a picturii „Nașterea lui Venus” de Sandro Botticelli la descrierea puterii de sacrificiu din pictura „Cele două Fride” a artistei Frida Kahlo.
Luminozitatea picturii și senzualitatea femeii parcă adormite în roua dimineții amintește de arta de a fi pură melancolie, rațiunea unui vers de poezie, armonia unui cântec, izvor al vieții și esență a timpului, așa cum și poetul Vinícius de Moraes afirmă: „Să nu înceteze niciodată / De-a fi eternă dansatoare a efemerului.”
Esența vieții este puternic conturată de profunzimea viziunii artistului, de la galbenul armonios, care semnifică lumina Creatorului, la maroul strident, în nuanțe de humă, modelat de acesta într-o formă omenească. Finețea creionării mâinilor, desprinsă dintr-o viziune a artistului Michelangelo Buonarroti, a picturilor maiestuoase îmbrățișate de sculpturile Capelei Sixtine, concentrează legătura dintre creație și Creator – Atotputernicul imuabil în univers.
Se transcede realitatea pură și este concretizată o imagine de ansamblu a farmecului creației, cărarea părului devenind elementul cheie al legăturii dintre femeie și Creator, fiind o cale a vieții, de la dorință la împlinire. Se creionează mecanismul vieții, cele două împletituri fiind întregul, cele două destine regăsite, prin care dorința se statornicește și este sculptată în pântecele mamei.
Amintirea începuturilor lumii este ascunsă în coastele adânci, surprinse de jocul luminilor, care redau sculptura Creatorului, exprimând sufletul unei Eve pure și splendoarea unui har de a fi echilibrul unui Adam singur în frumusețile Edenului, neatins încă de dorința omului de a gusta din cunoașterea absolută.
Ferestrele înalte în care se oglindește grația unei femei cu chip de lut redau splendoarea unor dimineți calde, a căror muzicalitate și adiere îți șoptesc pașii unui dans etern al dorinței. Deschiderea acestora conturează orizonturile unei femei și dorința de apartenență, de echilibru și de statornicire în brațele primei iubiri.
O astfel de artă pe pânza armonizată de tehnica uleiului este piesa care completează veșnicia unei biblioteci reci sau a unei încăperi lipsite de artă pură, creând un colț în care domnește frumosul, exuberanța și amintirea unei nopți de vară, a unei muze mângâiate de razele unui soare prea plăpând. Opera de artă constituie doar o fărâmă din esența femeii, postura în care aceasta este pictată fiind ridicată la rang de simbol al grației, element prin care Divinul a sculptat-o.
Farmecul acestui tablou are o vibrație aparte, un parfum de epocă al femeii, încă din timpurile Evei, o pânză care exprimă puritatea și miracolul vieții în același timp.
